Mănăstirea Bujoreni

Înconjurată de o impunătoare pădure de foioase, mănăstirea Bujoreni reprezintă locul de pelerinaj al credincioşilor din întreg judeţul Vaslui şi nu numai. Aici ei se bucură de o primire călduroasă din partea călugărilor, masă şi cazare.

Sărbătoarea Teiului

Odată cu Hramul satului Bursuci, de sfinţii Petru şi Pavel, la sfârşitul lunii iunie, la poalele pădurii de tei înflorit, se organizeaza "Sărbătoarea Teiului".

Ajunsă la ediţia a IX-a, manifestarea strânge la un loc toată populaţia comunei, cât şi invitaţi din tot judeţul.

Pe scena spectacolului urcă de la formaţii şi artişti de renume, până la tineri debutanţi.

În satul Horga se sărbătoreşte Hramul Bisericii la sf. Dumitru la data de 26 octombrie.

Satul Epureni are Hramul de sf. Mihail şi Gavril la data de 8 noiembrie.

Sport

Pădurea Bujoreni este cartată. Începând cu anul 2005 se organizeaza aici concursuri de orientare sportiva, iar in anul 2006 s-a desfăşurat "Cupa României".

Comuna este reprezentată în campionatul fotbalistic de echipa "Silvicultorul" Epureni, condusă de consilierul local Siminescu Mitică. Aceasta a participat la turneul de baraj pentru promovarea în divizia C a campionatului naţional în 2005.

Contact

  • sat Epureni, comuna Epureni
    Vaslui, România
  • tel: 0235.429.626
    fax: 0235.429.626
  • This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre comuna Epureni

Situată în sud-estul judeţului Vaslui, pe drumul naţional 24A, comuna Epureni numără în prezent o populaţie de 3.016 locuitori. 
Populaţia este împărţită pe următoarele sate:
* sat Epureni - 892 locuitori
* sat Bârlăleşti- 689 locuitori
* sat Bursuci - 1011 locuitori
* sat Horga - 424 locuitori

Citeste mai departe...

Harta Judetului Vaslui

Vaslui small

Scroll to top